CENTRALA TERMICĂ PE RUMEGUŞ – VACA DE MULS ELECTORALĂ A ADMINISTRAŢIEI LOCALE!


Un paradox al vremurilor noastre este faptul că cineva vine să îţi dea ceva pe gratis, sau mă rog – aproape gratis - , iar noi nu suntem în stare să gestionăm nici măcar acest lucru.

Exemplul cel mai elocvent îl reprezintă centrala termică pe rumeguş. Construită cu bani proveniţi în majoritate de la guvernul danez, preluată de către SC CRIŞUL HUEDIN SA, centrala a devenit supapa prin care unele partide politice îşi plătesc politrucii care aleargă în campanii. La începutul acestui an, printr-o hotărâre a Consiliului Local Huedin, se aloca suma de 2 miliarde lei vechi, din banii bugetului local- adică a contribuabilului, pentru a şterge datoriile pe care SC CRIŞUL HUEDIN SA le acumulase din anul precedent. De fapt, acest lucru era o practică normală, societatea beneficiind în fiecare an de acoperirea pierderilor din bugetul local. Dacă tot vorbesc de pierderi, voi încerca să explic şi din ce provin aceste pierderi. În nici un caz nu este vorba de cele generate de pierderea agentului termic pe reţeaua de distribuţie, ci de pierderi financiare cauzate de un management defectuos coroborat cu o susţinere politică mascată prin susţinerea unui număr mare de angajaţi la o societate cu pierderi. Pe timpul acestei veri, SC CRIŞUL HUEDIN SA, din serviciile prestate către populaţie şi agenţii economici, aferente activităţii centralei termice, încasa venituri de 200 de milioane lei vechi pe lună având costuri de 500 de milioane de lei. O pierdere de 300 de milioane de lei pe lună. De ce? Pentru că furniza doar apă caldă dar cu acelaşi personal angajat cu care funcţionează şi pe timpul iernii când ar trebui să furnizeze şi căldură. Adică peste 40 de persoane. În plus, în acest an s-au mai făcut şi angajări. Este impardonabil ca o societate care este pe pierdere, în loc să-şi reducă costurile din exploatare şi să încercece să-şi optimizeze activitatea, să efectueze angajări şi să îşi mărească costurile. O altă problemă este faptul că SC CRIŞUL HUEDIN SA nu reuşeşte să îşi încaseze integral contravaloarea serviciilor prestate către beneficiar. 
Sunt foarte mulţi care beneficiază de aceste servicii de termie dar care nu plătesc sau au restanţe mari. S-a cerut debranşarea acestora de la aceste servicii, dar aici a intervenit politicul, sugerând că, fiind an electoral nu ar cădea bine ca acele persoane să fie debranşate. Iniţial, s-a hotărât în şedinţa consiliului de administraţie a SC CRIŞUL HUEDIN SA ca până la data de 15 octombrie toţi restanţierii care nu îşi achită datoriile să fie debranşaţi. Dar această măsură nu s-a pus în practică din motive electorale, amânându-se până la o dată viitoare. Consider că prin această metodă nu se face altceva decât o subvenţionare discreţionară a unor beneficiari, prin faptul că cei care nu sunt conectaţi la această centrală, îşi achiziţionează lemn pentru încălzire, avand astfel un cost personal de aproximativ 10 milioane lei vechi pe sezonul de iarnă. Acele persoane nu beneficiază de nici un ajutor din partea consiliului local, decât dacă venitul lor mediu pe membru de familie nu depăşeşte 415 lei. Prin acoperirea anuală a pierderilor SC CRIŞUL HUEDIN SA nu se face altceva decât că se subvenţionează mascat beneficiarii rău platnici a serviciilor de termie oferite de această societate. 
Voi incheia într-o notă optimistă, anunţînd că din informaţiile primite, stocul de rumeguş pentru această iarnă este complet. Directorul SC CRIŞUL HUEDIN SA, dl. Dongolo Csaba, ne-a declarat că dacă vremea pemite ca funcţionarea centralei să se poată face până la sărbătorile de iarnă, fără să se atingă de stocul de rumeguş, prin aprovizionările zilnice de la gaterele din zonă, atunci nu vor fi probleme cu asigurarea căldurii şi a apei calde în această iarnă. Sper ca pentru a avea vreme bună să nu trebuiască să mai angajeze ceva personal ci să invoce măreţia cerului.  

Loi Dacian



1050 Vizualizări.
Articol adăugat în 29 Octombrie 2009 ora 13:10 de către Admin.


Postat de Florin în data de 29 Octombrie 2009 ora 18:59

ajutor
deci daca incearca sa ajute unii oameni prin angajarea lor asta insemna pt voi campanie?:))...
m-am lamurit de ce sunteti in stare,pentru voi orice ii campanie,orice lucru prin care se incearca ajutarea oamenilor din Huedin,

Postat de Agentia de angajare în data de 29 Octombrie 2009 ora 20:04

Pentru Florin
Ce ar fi sa-i angajeze pe toti cei care nu au locuri de munca in Huedin? Si de ce atunci angajeaza un cuplu care este sot-sotie si pe deasupra sotul primeste bani de la consiliul local fiind consilier local. Hai las-o ca pute urat. In plus nu cred ca locuitorii orasului o duc asa bine incat sa isi permita ca din banii lor sa plateasca salariile unor pilosi. Pentru ca fiecare leu din salariile acestor angajati este platit din impozitele si taxele noastre.

Postat de FostLocalnic în data de 30 Octombrie 2009 ora 08:29

Solutii sint cu carul.
Intrebari pt. consiliul local:
1. Cine este actionar majoritar la SC CRIŞUL HUEDIN SA ?
2. Daca este consiliul local si se observa pierderi, de ce nu se vinde sau desfiinteaza aceasta firma? Sa dea faliment. Activele pot fi preluate de locatari pt. inceput ca sa nu se banuiasca licitatii frauduloase. A se vedea mai jos.

Ar exista si o metoda mai dulce de a schimba lucrurile. Toate asociatiile de locatari conectate la SC CRIŞUL HUEDIN SA sa faca alegeri pt. un consiliu de administratie al unei firme care sa se ocupe cu furnizarea agentului lor termic. Apoi consiliul local sa transfere toate actiunile SC CRIŞUL HUEDIN SA la aceasta noua firma SC. Locatarii sa aiba toti actiuni acolo si sa le poata vinde. Firma trebuie sa fie o SC si nu o non-profit. Asa se poate spala elegant consiliul local de gauri negre la buget.

Postat de ion în data de 11 Martie 2010 ora 19:47

buna o intrebare
sunt locuitor al orasului Huedin si as dori sa stui daca s-ar putea monta ceasuri pe calorifer si sa platesc in functie de cat inregistreaza acele ceasuri. astept un raspuns de la dumneavoastra

Postat de ion în data de 11 Martie 2010 ora 19:48

raspunde cineva la aceste intrebari
cand?


Adaugă un comentariu


Nume

Email

Subiect

Comentariu

Cod de verificare

Citeşte termenii şi condiţiile de utilizare

Realizat de Interhit