|
|
|
|
|
|
APLAUDĂM, MĂRIA TA !
Te rupi de realitate şi devii, alături de ceilalţi spectatori, o notă muzicală pe portativul artistului. Pentru că artistul te cântă pe tine însuţi. Eşti transformat în sunet şi te contopeşti în armonia pe care maestrul o dedică fiecărui spectator cu aceeaşi intensitate şi plăcere. Mă simt privilegiat. Timp de două ore am fost transpus într-o poveste de iarnă târzie din care întrezăreşti cu bucurie solii unei primăveri pline de viaţă. Concertul se încheie dar nu şi spectacolul din mintea mea. Sunetul poeziei îmi dăinuie în suflet încă ore bune, făcându-mă să fredonez aiurea versuri şi frânturi muzicale. Urmează omagiul meu adus artiştilor. Cum aş putea să răsplătesc ceea ce am simţit? Ce aş putea eu să le ofer în schimb? Nu am decât aplauzele. Sunt doar nişte clipăciri ale palmelor, dar sunetul pe care îl scot nu e doar atât. E urletul întregii fiinţe, e strigătul bucuriei şi al fericirii, e semnul meu de mulţumire pentru ceea ce am primit. Le ofer cu candoare şi fără reţineri. E un schimb mai mult decât avantajos. Cu 6 luni, 1 an, 2 ani, 5 ani în urmă. Aceeaşi Casă de Cultură, aceeaşi sală plină cu oameni, tot spectacole. Chiar dacă diferite prin culoare, identice ca şi conţinut. Se flutură steaguri galbene, se aplaudă şi se scandează un nume. Alt spectacol, se schimbă atât steagurile, cu unele roşii, cât şi numele celui pe care-l scandăm. Rămân aplauzele delirante. Un alt spectacol de data aceasta cu steaguri portocalii. A, uite-l şi pe domnul ăla, l-am văzut şi la spectacolul cu steaguri roşii. Parcă acum aplaudă mai frenetic. La fiecare spectacol se întâmplă acelaşi lucru. La un moment dat suntem transpuşi în prosternare. Intră pe scenă maestrul şi ne vorbeşte. De obicei la sfîrşit. E ca la operă. Nu se termină până când doamna grasă nu cântă. Nu auzim cuvintele pentru că nu au sens. E de ajuns să îl vedem. E acolo pentru noi. Ce frumos e! Şi ce bine ne manipulează! Ah, am simţit. Doar el ne mai poate salva... Ce isterie! Aplaudăm şi scandăm în acelaşi ritm numele lui. DA, APLAUDĂM, MĂRIA TA. Ne-ai oferit acea porţie zilnică de minciună, pe care o aşteptam ca nişte oameni flămînzi şi suferinzi. Ne-ai alinat durerea amăgindu-ne că tu exişti pentru a putea face bine pentru noi. Şi te credem. De aceea te aplaudăm. Prezent. Tastez la tastatură mici fragmente din memoria mea temporară. Am oferit aplauze ca semn de recunoştinţă în două ipostaze diferite. Odată în schimbul spectacolului oferit de un artist iar altă dată în schimbul acceptării propriei slăbiciuni prin prosternarea la picioarele politicienilor. De astăzi renunţ la una din ipostaze. Voi rămâne la poezie şi muzică. Pentru că am aplaudat din recunoştiinţă. Pentru că mi s-a oferit ceva palpabil şi frumos, nu doar cuvinte fără rost. Pentru că prefer să venerez artistul decât să urlu ca un descreierat numele unei persoane cu care nu am nimic în comun. Adio, steaguri ! 1319 Vizualizări. |
Adaugă un comentariu
» COMUNICAT DE PRESĂ AL CLUBULUI COPIILOR HUEDIN
» CARAGIALE, CARAGIALE, FĂ ŞI-N HUEDIN PARALE !
» Înfinţarea Centru de Resurse pentru Educaţie şi Dezvoltare Huedin
» INTERVIUL LUNII: PICTORUL, PSIHOLOGUL, OMUL - PAUL BĂTĂIOSU
» FESTIVALUL DE COLINDE „ NOI UMBLĂM SĂ ÎMPLINIM” – EDIŢIA A II -A – HUEDIN
|